Clubul de echitaţie Equester facilitează reconectarea cu Viaţa şi Natura prin învăţarea unui sport nobil şi crearea unei relaţii armonioase, de parteneriat şi prietenie, cu caii. Ne desfășurăm activitatea în localitatea Voinești, la aproximativ 14 kilometri distanță de Iași.
Clubul a luat ființă în primăvara anului 2009, din dorința de a oferi posibilitatea de a petrece un timp de calitate în aer liber, împreună cu familia sau prietenii, un timp care să contribuie atât la sănătatea fizică a oamenilor, dar și la echilibrul lor psihic.
Cum se întâmplă aceasta? În primul rând, caii ne învață autocontrolul, atât al posturii și al corpului, cât și al emoțiilor.
În prezent, activitățile din cadrul bazei noastre sunt organizate în trei secțiuni principale:
Clubul este atestat de Federația Ecvestră Română, având cai legitimați în disciplina Sărituri peste obstacole. Acest fapt le oferă cursanților noștri posibilitatea de a participa la competiții organizate la nivel național și internațional.
Primește pe e-mail informații despre evenimente, noutăți locale și multe altele.